Ce trebuie să știi înainte să-ți cumperi un cort?

by Admin
Cort

Corturile pe care le găsești în magazinele online și în cele offline variază ca preț, design, caracteristici, etc. Și pentru că nu este totuna dacă-ți cumperi un cort de trekking, unul de expediții sau de camping, ne-am gândit să te îndrumăm.

La prima vedere, dacă, de exemplu, dorești un cort de 3 persoane, ajunge să selectezi doar capacitatea. Dar există mai multe modele de 3 locuri și nu toate se potrivesc cu activitatea pe care-o desfășori ori cu sezonul în care acesta va fi utilizat.

Ce caracteristici sunt importante?

Printre variabilele care influențează nu doar prețul, ci și calitatea, se numără materialele folosite, dimensiunile, greutatea, ventilația, etc. Dar să le luăm pe rând:

  1. Materialele

În selectarea materialelor contează condițiile de campare (temperatură, altitudine, intemperii, etc.). Dacă pentru campările la mare, în sezonul estival nu trebuie o protecție deosebită, pentru cote înalte și condiții extreme este nevoie de corturi din materiale tehnice, cât mai izolante.

  1. 2 Impermeabilitatea

Pe de o parte, impermeabilitatea este dată de proprietatea materialului de a rezista la o anumită coloană de apă, pe de alta de cusături și sistemul de închidere. Pentru că nimic nu pare mai îngrozitor decât să mergi în camping, iar după prima torențială, să te trezești plutind ca într-o piscină.

  1. Stabilitatea

Impermeabilitatea nu garantează condiții optime de campare în prezența rafalelor de vânt. Pentru a face față viscolelor și vântului puternic, este important să te orientezi spre modelele cele mai stabile. Din acest punct de vedere, cel mai bine se comportă corturile cu o înălțime cât mai mică.

  1. Rezistența

Un alt factor cu un cuvânt hotărâtor în selectarea modelelor îl are rezistența materialelor la abraziune și la rupere. Deoarece momentele de campare nu corespund unor condiții ideale. Cel mai adesea, vei întâlni în jurul tău bolovani, denivelări, ierburi și alte suprafețe care pot deteriora folia de cort.

  1. Ventilația

Capacitatea cortului de a elimina umiditatea interioară (inevitabil se formează într-un spațiu atât de restrâns) este tot atât de importantă ca menținerea ei în afară. Aici intervine sistemul de aerisire, asigurat de niște orificii. Acestea permit fluxul de aer proapăt, prevenind condensul și supraîncălzirea.

  1. Greutatea

Greutatea reprezintă o variabilă ”de prim rang” se poate spune, mai ales pentru exploratorii care străbat pe jos, cu rucsacul în spate, mulți kilometri zilnic. Cortul trebuie să fie cât mai confortabil în timpul campărilor, însă în timpul transportului contează să fie cât mai ușor, mai ales dacă se cară în rucsac.

  1. Dimensiunea

Vorbim despre un parametru pe care mulți îl neglijează, fiind interesați doar de capacitate (2, 3, 4 sau mai multe locuri). În general, se recomandă un cort cu o capacitate superioară, cu 1-2 locuri în plus. Astfel, fiecare ”locatar” va dispune de mai mult spațiu și va rămâne loc suficient și pentru echipament.

  1. Forma

Un alt element ce nu poate fi neglijat este forma corturilor. Selecția se va face mai puțin din perspectiva estetică și mai mult din perspectiva funcțională. Piața este destul de ofertantă și în această privință. Dar așa ca în cazul celorlalte variabile, alegerea depinde de destinația atribuită.

Care sunt cele mai populare modele de cort?

În funcție de formă, corturile se pot clasifica în următoarele tipologii:

Canadian

Cortul canadian rămâne un clasic printre celelalte versiuni, mai de actualitate (de fabricație mai recentă). Cu un aspect ușor de recunoscut (privit din față, apare ca un triunghi), este considerat modelul cel mai usor de manevrat și de montat.

Dom

Cortul dom mai poartă denumirea și de cupolă. Cu un design relativ nou comparativ cu ”predecesoarea” sa (formă sferică, pe o bază rectangulară), se numără printre preferatele montaniarzilor nevoiți să se deplaseze cu rucsacul în spate.

Iglu

Corturile iglu își iau numele inspirându-se din forma avută de locuințele eschimoșilor. Foarte asemănătoare cu modelele dom (diferă baza, care în acest caz este pătrată), reprezintă versiunea cea mai răspândită, posibil datorită montajului rapid.

Casă

Cine alege corturile de tip casă sau mari de camping, se bucură de un maxim confort (spațiu, compartimentare, înălțime, etc.). Așa cum le sugerează denumirea, sunt foarte populare în rândul familiilor și grupurilor care campează o perioadă mai îndelungată.

Tunel

O categorie aparte o reprezintă corturile tunel, cu o formă similară unui iglu alungit. Privite ca un fel de fuziune între corturile iglu și cele mari de camping, combină caracteristicile și avantajele celor două: un spațiu major pe înălțime, mai multe încăperi, etc.

Cort

Cort

Acum ai înțeles de ce alegerea unui cort nu este o misiune chiar atât de simplă?

La fel ca în cazul echipamentelor montane, trebuie avute în vedere mai multe variabile (impermeabilitate, respirabilitate, etc.). Unele sunt recomandate pentru sezonul cald, altele pentru cel rece, unele pentru un climat uscat, altele pentru zonele cu precipitații abundente, unele pentru camping, altele pentru alpinism, s.a.m.d.

You may also like

Leave a Comment